Un ordin de ministru schimbă radical regulile de acordare a certificatelor de handicap. Din acest moment, simplul diagnostic nu mai este suficient pentru a primi un grad de handicap; accentul se mută pe o evaluare complexă a deficitului funcțional, pe impactul pe care boala îl are asupra vieții de zi cu zi și pe răspunsul la tratament. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) anunță că noile norme aliniază România la standardele internaționale și la Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Ce se schimbă concret
Evaluarea nu mai bifează doar un cod de boală. Dosarul este analizat prin teste funcționale, istoricul medical, documente despre tratamente și, acolo unde este cazul, prin dovezi că o terapie a fost urmată consecvent și că s-a dovedit ineficientă pe o perioadă relevantă. Cu alte cuvinte, criteriul central devine cât de mult limitează afecțiunea autonomia persoanei, nu denumirea ei în fișa de observație.
Totodată, pentru situațiile ireversibile, procedura se simplifică: în anumite diagnostice severe, certificatul poate fi emis direct cu valabilitate permanentă, fără rechemări anuale inutile. Pentru alte boli grave, caracterul permanent se stabilește după a doua evaluare sau după trecerea unei perioade predefinite de monitorizare.
Afecțiuni care nu mai asigură automat certificatul
Vicii de refracție (miopie, astigmatism etc.): dacă vederea se corectează eficient cu ochelari sau lentile, nu mai există motiv de încadrare automată. În cazul cataractei, decizia se ia, de regulă, după intervenția chirurgicală, în funcție de rezultatul funcțional.
Tulburări vestibulare (de echilibru) cu evoluție fluctuantă sau temporară: nu mai justifică un certificat permanent. Se evaluează impactul concret și durata, nu episodul izolat.
Epilepsie sub control medicamentos: în formele bine controlate, cel mult poate fi acordat un grad ușor. Gradele superioare sunt rezervate doar pentru situații cu crize frecvente, rezistente la tratament și cu limitări majore în viața cotidiană.
Diabet zaharat (tip 1 sau 2): diagnosticul, în sine, nu mai garantează certificatul. Este nevoie de dovezi privind control metabolic precar îndelungat sau complicații severe (de exemplu, afectare importantă de organ) care reduc semnificativ funcționalitatea.
Afecțiuni respiratorii moderate (ex.: forme medii de astm): sunt încadrate, de regulă, la grade intermediare, iar nivelurile maxime se acordă doar dacă există limitare gravă a funcției pulmonare, documentată obiectiv.
Situații cu procedură simplificată pentru caracter permanent: în cazul dizabilităților intelectuale severe, al autismului cu deficiențe profunde, al surdo-cecității, al amputațiilor sau al surdomuțeniei, certificatul poate deveni permanent încă de la prima evaluare. Pentru demență, psihoze majore, paraplegie sau sechele neurologice grave post-AVC, caracterul permanent se stabilește după o nouă reevaluare ori după trecerea unei perioade de monitorizare stabilite de specialiști.
Principiul-cheie al noilor reguli: „se evaluează funcționarea, nu doar diagnosticul”, iar gradul se stabilește în funcție de cât de mult afectează viața independentă, munca, educația și participarea socială.
În practică, asta înseamnă dosare medicale mai bine documentate, colaborare între medici de familie, specialiști și comisiile de evaluare, precum și o atenție sporită pentru rezultatele tratamentelor, nu doar pentru rețete și internări. Scopul declarat este ca resursele să ajungă prioritar la persoanele cu limitări reale și persistente, reducându-se încadrările formale care nu reflectă afectarea funcțională.
Important pentru beneficiari: certificatele deja emise rămân valabile până la data expirării. La următoarea reevaluare se vor aplica noile criterii. Cei care urmează să depună documente ar trebui să includă rezultate de investigații recente, fișe de monitorizare, scrisori medicale care descriu limitările în activitățile zilnice și, acolo unde este cazul, dovezi privind lipsa răspunsului la terapie pe o perioadă relevantă.
